La fel de gustos și crocant, poate chiar mai crocant… Dar în continuare suculent la interior. Da, am rămas plăcut surprinsă atunci când am gătit pentru prima dată pui la air fryer. Are același gust ca puiul prăjit, însă e mai ușor de gătit și muuuuult mai sănătos. Și ce e cel mai tare aici e faptul că nu trebuie să utilizezi niciun strop de ulei pentru a obține același pui auriu și crocant.
Să-ți mai spun și cum l-am combinat cu pesmet fin cu parmezan pentru o crustă aromată? Nu, mai bine îți povestesc ce ai de făcut, în timp ce tu te apuci deja de treabă. Bucură-te de o rețetă rapidă, simplă și atât de gustoasă, preparatul perfect pentru cină și nu numai.
Pentru a pregăti air fryer chicken parmesan ai nevoie de doar câteva ingrediente simple. În continuare, am pregătit pentru tine cantitățile necesare, modul de preparare, dar și câteva trucuri care s-ar putea să-ți fie utile. Respectă-le întocmai și apoi lasă-te surprinsă de texturi și arome!
INGREDIENTE
- 2 bucăți de piept de pui dezosat
- 1/3 cană făină
- 2 ouă mari
- 1 cană pesmet
- ¼ cană parmezan proaspăt ras
- 1 lingură oregano uscat
- ½ linguriță praf de usturoi
- ½ linguriță fulgi de ardei roșu măcinați
- 1 cană sos marinara
- 1 cană mozzarella răzuită
- pătrunjel proaspăt, pentru decor
CUM SE PREPARĂ?
- Tăie pieptul de pui în fâșii subțiri și condimentează-l cu sare și piper pe ambele părți.
- Pune făina, un praf de sare și piper într-un bol.
- Bate ouăle într-un al doilea bol.
- Amestecă pesmetul, parmezano, oregano, pudra de usturoi și fulgii de ardei roșu într-un al treilea bol.
- Ia pe rând câte o bucată de pui, trece-o prin făină, apoi înmaie-o în ou și la final trece-o prin amestecul de pesmet, asigurându-te că acoperi bine ambele părți.
- Pune puiul în friteuză, la 400°, timp de 5 minute pe fiecare parte.
- Acoperă puiul cu mozzarella și mai gătește-l la 400° pentru încă 3 minute sau până când brânza este topită și aurie.
- Ornează cu pătrunjel și servește cu poftă.
NOTE
- Timpul de gătire depinde uneori de air fryer-ul pe care il folosești, de aceea e bine să fii pe fază la prima încercare și să te adaptezi în funcție de aparatul tău.
Sper că ți-a plăcut rețeta pe care ți-am pregătit-o! Pentru mai multă inspirație în meniul zilnic, aruncă un ochi și pe celelalte rețete de pe site. Abia aștept rezultate, păreri și impresii.
Mereu aici pentru orice sfat,
R. ❤